Perioada: 9-27 Mai, 29 Iunie-13 Iulie
Cuvinte cheie: simpatie, pasiune, creativitate, obsesie de control
Puncte tari: încredere, compasiune, inteligență
Puncte slabe: agresivitate, competitivitate
Culori preferate: maron, vișinu
Descriere
Anubis este cunoscut în rândul egiptenilor ca fiind gardianul lumii, zeul vieții de apoi. Acesta avea rolul de a găsi sulfetele pierdute și de a le examina inimilor. De asemenea Anubis era și protectorul zeilor.
Despre persoanele născute sub acest semn de spune că sunt extrem de pasionale și creative. Sunt introvertite și lucrează mai bine pe cont propriu decât într-o echipă.
Deși sunt introvertiți sunt autoritari și sunt de părere că nimic nu este destul de complicat încât să nu poată fi rezolvat.
Nu își exteriorizează emoțiile și gândurile însă reușesc să pătrundă cu ușurință în sufletele celor din jur. Când ajung să se simtă bine lângă o persoană se lasă descoperiți și devin capabili de orice sacrificiu pentru cei dragi.
Atât în viața personală cât și la locul de muncă își duc la bun sfârșit acțiunile, reușind mereu să își îndeplinească obiectivele. Pentru a putea da maximum de randament au nevoie de liniște.
Sunt extrem de creativi și inteligenți, de asemenea sunt plini de compasiune. Sunt capabili de a înțelege și partea întunecată a lumii, văd realitatea așa cum este. Înțeleg atât viața cât și moartea și nu le este frică de nici una dintre cele două.
Dragoste – zodia Anubis
Persoanele calde și sensibile, cei din zodia Anubis sunt în stare de orice pentru persoana iubită. Sunt dispuși să ofere totul partenerului.
Fiind introvertiți de cele mai multe ori nu spun partenerului ce îi frământă. Au nevoie de liniște și armonie, de aceea vor căuta un partener liniștit lângă care să poată funcționa cum trebuie.
Compatibilitate – zodia Anubis
Bastet, Isis
Joburi potrivite – zodia Anubis
Cel mai potrivit job este cel de consilier, însă s-ar potrivi și cel de terapeut.