Perioada: 4 -13 Iunie; 12 – 21 Decembrie
Caracteristici cheie: spiritualitate, inteligență, nehotărâre
Descriere Zodia Carpen
Carpenul afișează frumusețe, emoție rece. Uneori superficiali, nativii Carpen pun foarte mult accent pe aspectul fizic. La prima vedere pot părea reci, construindu-și adesea o imagine ușor artificială.
Simțirile profunde sunt pentru nativii Carpen pe loc secund, nefiind conștienți de faptul că o persoană cu cât este mai autentică și deține surse spirituale mai adânci, cu atât este mai frumoasă.
Au simțul estetic foarte bine dezvoltat, dar în același timp și exclusiv. Acest lucru nu este mereu în avantajul nativilor Carpen. Aceștia sunt într-o continuă muncă de înfrumusețare, atât a propriei persoane cât și a mediului în care trăiesc.
Sunt idealiști și inteligenți, însă se sperie de nou și de necunoscut. Sunt adesea nehotărâți și pesimiști, iar dacă se grăbesc să ia o decizie cu siguranță o regretă după.
Dragoste
În relațiile de cuplu nativii Carpen sunt de cele mai multe ori sinceri, pun mare accent pe sinceritate și pe respect.
Își tratează partenerii de cuplu în felul în care își doresc să fie tratați. Sunt fideli în relație, însă în unele momente tind să fie superficiali.
Celebrități născute în zodia Carpen
Amedeo Nazzari, Dorothy Lamour, Gerard Philipe, Jean Marais, Adam Yoder