Sfaturi pentru iubitorii de animale

Alegeți întotdeauna cu sufletul și nu cu mintea. Sufletul simte cine are cu adevărat nevoie de iubire și de ocrotire.

Tratați animalul respectiv ca pe un copil sau ca pe o persoană absolut obișnuită, urmărind să stabiliți cu el o comunicare deopotrivă afectivă și lingvistică.

Evitați să copleșiți animalul cu o afecțiune exagerată și rămâneți permanent conștienți de necesitățile și particularitățile specifice regnului său. E adevărat că el se poate umaniza foarte repede, dar numai în limitele nivelului de conștiință caracteristic speciei sale.

Faceți un efort și obișnuiți-vă animalul cu mâncarea din casă. Ceea ce există la magazinele veterinare este o combinație îngrozitoare de resturi animale și aditivi alimentari care amplifică egoismul, agresivitatea, violența, cauzând, totodată, dezechilibre mari de sănătate. Din acest punct de vedere, animalele vor avea cât de curând boli asemănătoare ființei umane.

De câte ori se îmbolnăvește animalul dumneavoastră, faceți un efort ca, mai întâi, acolo unde este posibil, să aplicați un tratament naturist, pe bază de plante. În anumite cazuri, medicamentele sunt la fel de nocive pentru el ca și pentru om.

Dacă sunteți o ființă cu credința fermă în Dumnezeu, rugați-L ca El să ajute animalul pe care îl iubiți. Rețineți că animalele au și ele îngerii lor păzitori, asemeni oamenilor, care le vin întotdeauna în ajutor.

Învățați-l pe animalul dumneavoastră drag să iubească oamenii și animalele. Aceasta este lecția spirituală principală a animalelor pe care Dumnezeu le trimite in viața noastră imediată, deoarece ele au de depășit egoismul și individualismul.

Evitați să transformați animalul îndrăgit într-o ființă care să suporte efectele neîmplinirilor dumneavoastră afective și al atențiilor dumneavoastră exagerate.

Lecția principală pe care o ființă umană o are de învățat de la animalul/animalele care există în viața ei imediată este aceea de a respecta natura proprie a celuilalt, ajutându-l să evolueze în ritmul lui, nu în ritmul nostru.